Senetul, jocul antichii egiptene, a fost un simbol al trecerii în viața de după moarte. Pe măsură ce jocul a evoluat, în special prin apariția shatranjului în Egiptul islamic, tabla de joc a devenit un cadru pentru reflecții despre etică, strategie și limitele umane. Autorul arată cum aceste legături nu sunt tratate ca niște adevăruri absolute, ci ca posibile paralelisme, în ciuda lipsă de dovezi concrete. Imaginea din mormântul reginei Nefertari arată cum jocul era legat de credința în ordinea cosmosului. În ciuda acestor conexiuni, textul evită ipoteze excesive, subliniind că legătura dintre șah și tradițiile egiptene rămâne o poveste fascinantă, nu o demonstrație științifică. Jocul a fost mereu un refugiu pentru ordine, dar și un spațiu de contestare a regulilor. Așa cum senetul a fost o prefigurare a jocului modern, șahul rămâne o metaforă pentru lupta dintre dispoziție și control.